Yaya Han, o cosplayeriță foarte cunoscută, vine pentru prima dată în România pentru a-și întâlni fanii.
Cu o experiență de peste 10 ani în lumea cosplay-ului, cosplayer și designer de costume, Yaya Han a creat peste 250 de costume inspirate din anime/manga, comics, jocuri video sau filme SF. Ea vine la East European Comic Con din postura de invitat de onoare și jurat în concursul de cosplay de sâmbătă, 10 mai.
Prin multă muncă, pasiune și entuziasm, Yaya a ajutat lumea cosplay-ului să câștige recunoașterea ca o formă de artă și să aducă un plus de valoare, ridicând standardele cosplay-ului la ceea ce vedem astăzi.
Pentru East European Comic Con, Yaya va alinia 3 costume, astfel:
Vineri: Sue Storm
Sâmbătă: Nightraven Fiora
Duminică: Litchi Faye Ling
Photo copyright: Yaya Han.
East European Comic Con are loc în perioada 9 -11 mai, în Pavilionul Central al Romexpo, București.
Biletele pot fi procurate din rețeaua Eventim (Diverta, Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Librăriile Cărturești și Humanitas) sau online de pe eventim.ro.
Detalii despre prețurile biletelor găsiți aici.