Se împlinește exact un an.

Cu o zi înainte:

Colegul (a se citi șeful) tot mi-o arunca pe aia că ne mutăm sediul fiindcă nu îmi place mie locul în care eram. Și pe bună dreptate.

Clădirea era un fost cămin studențesc iar biroul firmei o fostă cameră de cămin. Singurul lucru bun în acea clădire era balconul de la capătul palierului. Acolo aveam o priveliște ce-mi trezea amintiri din perioada de student căminist, fără prea multe griji. Clădirea vecină încă se ținea bine, numindu-se în continuare cămin. Studenții erau afară la grătar, cu Rock FM-ul în boxe. Celelalte Cuvinte. O atmosferă de voie bună, studenți sărbătorind, asta vedeam.

Toate “birourile” firmelor din clădire nu numărau mai mult de 2 persoane, angajați per cameră (firmă).

Chirie ieftină, spațiu mic, haită de câini care îți fugăreau clienții și partenerii. Acesta era locul ideal ce atrăgea visătorii cu acte de SRL scoase de o zi. Majoritatea urmau un ciclu de viață parcă predestinat: acomodare, investiții proaste, insolvență, evacuare.

Ziua o petrecusem împachetând echipamente și mobilier. Destinația: o vilă de pe Strada George Bacovia, chiar lângă casa memorială a poetului. O vilă numai a noastră.

Proprietara mai avea o vilă alăturată plus un rottweiler și un câine de vânătoare. Cei doi cățeluși erau așa de cuminți încât pur și simplu existau momente când uitam ușile deschise.

Sfârșitul zilei m-a prins cu o pereche nouă de pantaloni, o pereche veche făcută praf și un picior destul de distrus. Vă las pe voi să ghiciți cine a fost vinovatul.

A urmat o perioadă de gheață, cu gheață. La spital n-am fost. Știu, foarte rău. Vroiam doar să mă văd în patul meu și să am parte de puțină liniște.

Ajuns acasă, am adormit nervos, dar am adormit.

Azi (2012):

Și ca de obicei, că de n-ar fi așa, n-aș fi fost eu, m-am trezit la fel de [mai] nervos.

O nouă zi friguroasă, cu temperaturi mult sub 0 grade. Trebuia să ai voință ca să te avânți pe o vreme de-ți îngheța sufletul.

S-a petrecut totul repede: Nervos, metrou, oameni needucați, și mai nervos, scări, alți oameni needucați.

Ieșit din jungla subterană, încercam să mă liniștesc mergând spre George Bacovia. Trecusem cu puțin de City Mall. Piciorul încă mă durea și mă făcea să mă simt inconfortabil.

Zona respectivă nu prea era circulată, cel puțin în ceea ce privește trotuarele alunecoase. Pe frigul acela, o fetiță slabă, pe la vreo 14 – 15 ani, împingea un cărucior cu un bebe. Hainele îi erau vechi și subțiri iar pe un braț avea câteva perechi de ciorapi noi. Deși era frig și abia se mișca, împingând căruțul, pe fața ei se citea bucuria și ochii parcă prinseseră viață văzându-mă pe mine, singura speranță pe un trotuar pustiu.

Abia mergeam, șchiopătând de durere. Eram nervos și aș fi vrut să ajung cât mai repede la birou. Abia mergea pe frig, împingând căruțul cu cel mic. Era fericită și părea că ar fi mers așa toată ziua.

Cu un gest destul de timid și o voce caldă, fetița mă oprește:

- Vă rog și eu ceva. Nu vreți să cumpărați niște ciorăpei?

O văzusem apropiindu-se. Bănuiam ce se va întâmpla. Nu vroiam decât să mă văd ajuns la birou, să-mi odihnesc piciorul pe care abia îl mai târam după mine.

Am spus un NU scurt, mai mult țipat decât rostit și am trecut pe lângă ea. În urma mea, pentru o clipă, parcă am simțit că stătea o fetiță tristă, cu ochii stinși. Însă și-a făcut curaj, a strâns mâinile înghețate pe mânerul căruțului și a continuat pe drumul ei, căutând în continuare puținul de care avea nevoie.

După câteva secunde ceva m-a făcut să îmi întorc privirea. Am încercat să dau de fetița cu ciorapi, însă nu o mai zăream. Începuse să se instaleze un sentiment de vină. M-aș fi întors să o caut, să-i cumpăr toți ciorăpeii, însă am continuat să merg spre birou.

Toată ziua m-am gândit la fapta mea. Aș fi vrut să plec, să umblu pe străzi în speranța că voi da de ea.

De data asta nu am mai adormit nervos, ci trist și supărat pe mine.

Au urmat zile, chiar săptămâni în care ajungeam târziu la birou, bântuind străzile dimprejur în diminețile geroase. Speram că voi da de ea, împingând căruțul cu cel mic și ținând strâns de ciorăpeii în care-și punea speranțele.

Foto via.